În articolul Ce este BURNOUT-ul și care sunt efectele sale, am expus care sunt cauzele și efectele acestuia. În acest articol  vă prezint principalele soluții, în cazul în care va confruntați cu burnout-ul.

 Organizează-te

Notează-ți zilnic în agendă task-urile pe care este necesar să le concretizezi și prioritizează-le. Evită să amâni proiectele. Dacă ai sarcini complexe, stabilește care sunt etapele acestora și realizează-le treptat.

Analizează care sunt sarcinile care îți consumă cel mai mult timp și identifica soluții de eficientizare a acestora. Chiar dacă pe termen scurt construirea unor instrumente de eficientizare a activității este consumatoare de timp, pe termen lung această inițiativa va fi în avantajul tău.

Deleagă

Adresează-ți următoarea întrebare: “care sunt task-urile pe care le realizez eu și care ar putea să fie făcute mai bine de un alt coleg?”. După ce răspunzi la această întrebare prezintă situația superiorului tău și gășiți împreună soluții.

Relaxează-te

Momentele de relaxare sunt esențiale, inclusiv pentru a fi mai eficient și mai performant. Alocă-ți zilnic câteva minute pe parcursul programului de lucru, pentru activități care te deconectează, cum sunt: să asculți muzică, câteva exerciții fizice sau socializarea cu ceilalți colegi. Ia-ți în fiecare zi pauză de masă și evita să mănânci în fața laptop-ului.

Acordă importanță pasiunilor tale

Nu-ți refuză nimic din ce îți aduce bucurie! Pasiunile tale sunt o expresie a ceea ce eșți tu, așa că nu este de dorit să nu-ți acorzi timp pentru acestea.

Deconectează-te

De multe ori, este dificil să te deconectezi de problemele de la birou, însă dacă îți propui acest lucru, în timp vei reuși. Încearcă să fii conștient de gândurile tale și să trăieșți în prezent.

De multe ori cu cât te gândeșți mai mult la o problema, cu atât îți este mai neclară soluția. Așa încât, deconectarea de viața ta profesională, te va ajuta să vezi lucrurile dintr-o perspectiva mult mai eficientă și să găseșți soluțiile de care ai nevoie.

Odihnește-te

Dacă îți petreci mult timp peste program și nu te odihneșți suficient, obții chiar ceea ce vrei să eviți, adică eficientă ta scade.

Cele șapte-opt ore de somn sunt importante pentru că te ajuta să ai un echilibru atât fizic, cât și psihic.

Diferențiază lucrurile

E firesc să fii implicat în tot ceea ce presupune viața ta profesională, însă e important să nu lași problemele din acest plan să-ți afecteze viață personală.

Comunică-ți așteptările

Discută cu superiorul tău și comunica-i care sunt așteptările tale în raport cu beneficiile materiale, statutul pe care îl ai în cadrul organizației, gradul de autonomie de care ai nevoie, instrumentele și resursele care te-ar ajută în activitate.

Asumă-ți responsabilitatea

E important să știi că poți schimbă lucrurile care ți se întâmplă, însă pentru asta, e necesar să-ți asumi partea ta de responsabilitate. Întreabă-te ce ai putea face tu pentru a-ți fi mai bine.

Dacă experimentezi burn out-ul  și simți că lucrurile nu pot fi schimbate, poate că alternativa pentru ține e să-ți schimbi locul de muncă.

Apelează la un specialist

Dacă efectele burn out-ului în cazul tău se manifestă într-o măsură în care simți că ai avea nevoie de suportul și ghidarea unui specialist, fă acest lucru.

Burnout-ul este un fenomen cu implicații complexe, însă există soluții.