Acum ceva timp am lucrat cu o persoană care nu mai era activă pe piața muncii de foarte mulți ani.

Profesia sa este de cadru didactic, a activat câțiva ani în învățământ, însă după venirea pe lume a copilului a decis să se dedice exclusiv creșterii acestuia.

Din păcate, deși găsea o satisfacție importantă în rolul de mamă, avea constant o nemulțumire legată de faptul că nu are un job, însă a ignorat acest lucru ani de-a rândul. Pe măsură ce copilul a crescut, ea se simțea din ce în ce mai puțin utilă și părerile de rău cu privire la faptul că nu a făcut nimic pentru a se reintegra pe piața muncii au devenit de neignorat. Simțea ca i-ar fi foarte dificil să obțină un post de profesor, mai ales că în toată această perioadă s-a deconectat de la tot ceea ce presupune profesia ei.

Însă a ajuns la concluzia că cel mai rău lucru este să nu aibă niciun job, pentru că în acest fel nu va reuși niciodată să fie independentă din punct de vedere financiar, iar sentimentul de inutilitate va fi foarte greu de suportat. Astfel a decis să dea curs oricărui job care ar presupune să interacționeze cu oamenii, să-și pună în valoare abilitățile de comunicare, precum și cunoașterea limbii engleze și să îi dea sentimentul de contribuție.

După participarea la o serie de interviuri cu angajatorii a obținut un job care o face să simtă că are un scop, lucru care îi lipsise foarte mult în ultimii ani.

Din păcate, se poate întâmpla să ignorăm nevoile pe care le avem și asta în timp ne poate conduce în situații dificil de gestionat. Amânarea și evitarea situațiilor pe care le percepem ca fiind dificile nu fac altceva decât să ne accentueze din ce în ce mai mult lipsa de încredere în propriile forțe.

Un film foarte relevant în acest context este cel în care personajul principal, interpretat de Adam Sandler, primește o telecomandă universală prin intermediul căreia avea posibilitatea de a sări peste situațiile neplăcute cu care se confrunta.