Acum ceva timp am lucrat cu o persoană care nu mai era activă pe piața muncii de foarte mulți ani.

Profesia sa este de cadru didactic, a activat câțiva ani în învățământ, însă după venirea pe lume a copilului a decis să se dedice exclusiv creșterii acestuia.

Din păcate, deși găsea o satisfacție importantă în rolul de mamă, avea constant o nemulțumire legată de faptul că nu are un job, însă a ignorat acest lucru ani de-a rândul. Pe măsură ce copilul a crescut, ea se simțea din ce în ce mai puțin utilă și părerile de rău cu privire la faptul că nu a făcut nimic pentru a se reintegra pe piața muncii au devenit de neignorat. Simțea ca i-ar fi foarte dificil să obțină un post de profesor, mai ales că în toată această perioadă s-a deconectat de la tot ceea ce presupune profesia ei.

Însă a ajuns la concluzia că cel mai rău lucru este să nu aibă niciun job, pentru că în acest fel nu va reuși niciodată să fie independentă din punct de vedere financiar, iar sentimentul de inutilitate va fi foarte greu de suportat. Astfel a decis să dea curs oricărui job care ar presupune să interacționeze cu oamenii, să-și pună în valoare abilitățile de comunicare, precum și cunoașterea limbii engleze și să îi dea sentimentul de contribuție.

După participarea la o serie de interviuri cu angajatorii a obținut un job care o face să simtă că are un scop, lucru care îi lipsise foarte mult în ultimii ani.

Din păcate, se poate întâmpla să ignorăm nevoile pe care le avem și asta în timp ne poate conduce în situații dificil de gestionat. Amânarea și evitarea situațiilor pe care le percepem ca fiind dificile nu fac altceva decât să ne accentueze din ce în ce mai mult lipsa de încredere în propriile forțe.

Un film foarte relevant în acest context este cel în care personajul principal, interpretat de Adam Sandler, primește o telecomandă universală prin intermediul căreia avea posibilitatea de a sări peste situațiile neplăcute cu care se confrunta.

În scurt timp devine dependent de acea telecomandă care îi oferă posibilitatea de a-și programa viața după bunul său plac. Însă telecomanda înregistrează tiparul în funcție de care este folosită și “decide” care sunt evenimentele pe care personajul le va exprimenta și care sunt cele pe care le va evita. În acest fel, telecomanda începe să dețină controlul.

În lumea reală noi nu avem posibilitatea de a intra în posesia unui astfel de dispozitiv. Însă dacă în mod constant nu suntem prezenți într-un mod autentic și nu experimentăm cu adevărat situațiile noastre de viață, riscăm să devenim în timp deconectați de noi înșine și de relațiile noastre. Astfel, din păcate, pierdem controlul asupra propriei existențe.

Provocările zilnice sunt uneori greu de gestionat. Multitudinea de roluri cărora este necesar să le facem față poate fi apăsătoare, însă toate aceste aspecte ne ajută să evoluăm și să devenim mai buni.

Din păcate, în timp lucrurile pe care nu le rezolvăm, se complică și efortul de a găsi soluții va fi mult mai mare, decât în situația în care le abordăm la timp.

Revenind la personajul din film, acesta își dă seama, la fel ca și persoana despre care am vorbit la începutul articolului, că acele situații pe care le-a evitat, reprezentau de fapt șansa pe care ar fi avut-o ca să construiască relații armonioase și oportunitatea sa de a învăța și de a evolua.

Fiecare dintre noi are această oportunitate în fiecare zi, însă este nevoie să fim deschiși și să ne asumăm că uneori poate fi și greu, dar că doar trăindu-ne viața într-un mod conștient ne putem bucura pe deplin de ea.