În fiecare zi facem cu sau fără voia noastră alegeri. Sunt alegeri care ne influențează viața pentru câteva ore, dar sunt și decizii care au impact pe termen lung.

Pentru ca hotărârile pe care le luăm să fie în favoarea noastră este esențial să fie în acord cu nevoile pe care le avem.

Printre primele decizii importante inerente este stabilirea traseului educațional și implicit al celui profesional.  Această alegere este făcută la o vârstă la care mulți dintre noi încă avem dificultăți în a conștientiza clar cine suntem și ce ne dorim. Într-un astfel de context riscăm să optăm pentru variante care vin mai degrabă din exterior.

O astfel de alegere a făcut și Mihai (acest caz este unul ilustrativ), iar acum tare mult și-ar dori să fi avut mai multă încredere în el și în visul lui.

“Mihai, are 38 de ani și este de profesie Economist. Lucrează de peste 8 ani în aceeași companie. Niciodată nu i-a plăcut cu adevărat ceea ce face, însă nici nu și-a pus problema că ar fi necesar sa-i placă. A crescut cu gândul că ai nevoie de un job ca să-ți asiguri traiul zilnic.

A ales să facă o facultate în domeniul economic pentru că era bun la științele exacte și pentru că parinții i-au spus că e o meserie de viitor.

E adevărat ca el visa să fie pilot de avion. Însă cei din jur i-au explicat că o astfel de activitate profesională l-ar împiedica să aibă o familie pentru că va fi des plecat de acasă. E la fel de adevărat că nu i-a fost ușor să renunțe la acest vis. Însă nici nu a stat să analizeze foarte bine lucrurile și nici nu a conștientizat pe deplin că ce alege acum îi poate influența atât de mult viața.

A intrat la facultate și a avut rezultate bune pe parcursul anilor de studiu. Ulterior s-a angajat și și-a construit o familie.

Zilele lui de lucru încep la fel, cu blazare și lipsă de chef. La finalul programului se simte stors de energie. Acasă nu reușește să fie prezent și implicat emoțional, se simte mult prea obosit.

Este nemulțumit de viața lui, dar atunci când îi vin astfel de gânduri le alungă repede și își spune că nu are motive de tristețe, are tot ce își poate dori cineva: un loc de muncă stabil, o familie, o casă, o mașină, vacanțe.

În compania în care lucrează Mihai mai sunt și alti economiști. Unii dintre ei sunt foarte entuziaști, au inițiativă, gestionează sarcini complexe, sunt promovați.

Uneori Mihai se întreabă ce-i face pe acești oameni să fie atât de motivați. Și în mod automat îi trece prin minte că poate așa ar fi fost și el, dar în altă parte, facând altceva, poate fiind pilot de avion.

Însă acest gând este urmat de un altul, acela că e oricum târziu pentru a face o schimbare.”

Când alegem domeniul de studiu este important să ținem seama de abilitățile pe care le avem, dar și de interesele, valorile și trăsăturile noastre de personalitate. Este, de asemenea, util să ascultăm recomandările celor din jur, însă să ținem seama doar de acelea cu care rezonăm în mod autentic.

Avem posibilitatea de a face performanță în domeniul în care activăm, în măsura în care ni se potrivește.

Dacă alegem doar în funcție de factori externi, ne degrevăm de responsabilitatea alegerii și poate în viitor vom avea prilejul să îi învinovățim pe ceilalți pentru nemulțumirile noastre. Însă acest lucru nu va face ca nefericirea să dispară.

Mihai, a decis doar în funcție de abilități și în funcție de părerile celor din jur, iar aceste criterii s-au dovedit a fi insuficiente pentru a obține satisfacția profesională.

Pentru ca acest tip de situații să fie evitate este necesar ca adolescenții să fie încurajați să-și dezvolte gândirea critică și să fie curioși să se autocunoască.

În cazul lui Mihai, care a făcut deja cu mult timp în urmă o alegere, primul pas ar fi să accepte cu adevărat că nu se regăsește în activitatea profesională pe care o desfășoară în prezent. Cu siguranță l-ar ajuta să înțeleagă că un job este mai mult decât o sursă de venit și să conștientizeze că merită să fie împlinit. Ulterior, i-ar fi de folos să se întoarcă către sine și să își dea seama ce tip de job i s-ar potrivi cu adevărat. Chiar dacă poate există impedimente reale pentru a deveni pilot de avion, cu siguranță există job-uri care i se potrivesc mai bine decât cel din prezent. După ce ia o decizie, de data aceasta într-un mod asumat și responsabil, cel mai probabil se va simți suficient de motivat să acționeze pentru a-și atinge obiectivul.

Cât despre “a fi prea târziu pentru a face o schimbare”, este adevărat în măsura în care suntem indisponibili pentru a ieși din zona de confort. In orice caz, facem o alegere, fie că rămânem în aceeași situație în care nu ne regăsim, fie că facem tot ce ține de noi pentru a o schimba.

Articol publicat și pe republica.ro