Timpul liber ne ajută sa ne deconectăm de la responsabilitățile de zi cu zi și să ne reconectăm la noi înșine. În acest fel reușim sa ne încărcăm cu energie pozitivă și sa fim mai bine pregătiți fizic si psihic pentru activitățile care ne solicită atât în plan profesional, cât si personal.

În unele cazuri pe care le gestionez în activitatea de Consilier în Carieră, am remarcat însă faptul că există o dificultate în a gestiona timpul liber în propriul avantaj.

Astfel, am identificat nevoia de a ramâne în contact cu ceea ce se întâmpla la job chiar și în afara locului de muncă.

De ce se întamplă acest lucru?

Nevoia de control

Avem tendința să credem că dacă nu răspundem la telefon sau la e-mail-uri în timpul liber, există riscul sa fim percepuți ca fiind mai puțin profesioniști.

De asemenea, ne gândim că dacă nu vom face aceste lucruri, ulterior ne va fi mai dificil să rezolvăm respectiva solicitare.

În realitate însă dacă gestionăm sarcini aferente job-ului în timpul liber, riscăm să nu avem resursele necesare astfel încât rezultatul sa fie optim. Pe de altă parte, nivelul de frustrare crește și în acest fel nu ne bucurăm nici de timpul liber.

Sentimentul de vinovăție

Am remarcat faptul că persoanele care nu reușesc să se deconecteze într-un mod autentic experimentează sentimentul de vinovăție atunci cand aleg să nu răspundă solicitărilor care țin de job în timpul lor liber.

În mod evident pot fi situații urgente care nu suportă amânare, însă este esențial sa le diferențiem de cele uzuale.

Fuga de sine

Uneori suntem atât de deconectați de noi inșine, de nevoile si dorințele noastre încât ne poate fi teamă să le conștientizăm.

Astfel, preferăm să ne concentrăm doar pe viața profesionlă si pe cei din jurul nostru.

În timp acest tip de comportament, ne poate împinge catre stări de tristețe profundă si chiar către depresie.

Lipsa de exercițiu în ceea ce privește starea de prezență

Pentru a reuși să fiți prezenți și în contact cu voi înșivă, vă recomand să vă întrebați constant cum v-ar placea să petreceți timpul de dupa orele de lucru, weekend-urile si vacanțele.

Cu siguranță, de multe ori va fi necesar sa vă sincronizați propriile nevoi si dorințe cu ale persoanelor cu care alegeți să vă petreceți timpul, ceea ce este în regulă. Însă este esențial să vă asigurați că respectivele activități sunt si pe placul vostru.

De asemenea, vă recomand să eliminați gândurile care nu au legătură cu ceea ce se întâmpla in prezent, in primul rând fiind conștienți(e) de existența acestora si apoi contectându-vă la oamenii și lucrurile din jur.

Starea de prezență este esențială in toate contextele existențiale: la job, în familie, când suntem cu prietenii, ș.a.m.d., pentru ca doar în acest fel putem oferi și primi timp de calitate. Totodata, singurele lucruri pe care le putem controla în mod real sunt doar cele pe care le trăim aici și acum.

        Articol publicat și pe ejobs.ro