Recrutarea internă reprezintă procesul prin care aduci pe pozițiile deschise persoane din interiorul companiei.

Pentru această modalitate de recrutare primul pas este să promovezi pozițiile deschise la nivel de companie, astfel încât persoanele interesate să aibă posibilitatea să aplice.

Ulterior persoanele potrivite pentru poziție vor participa la interviuri și va fi început procesul de selecție.

 

Cele mai importante beneficii ale recrutării interne sunt:

 

Eficientizarea timpului de recrutare

Procesul de recrutare internă are o dinamică diferită de recrutarea externă, iar acoperirea pozițiilor deschise se realizează într-un timp mult mai scurt.

De asemenea, printr-un astfel de demers te asiguri că persoanele care aplică au un interes real pentru respectivele roluri, având în vedere faptul că au un nivel ridicat de informații despre ce ar urma să presupună activitatea și despre echipă.

 

Procesul de onboarding este optimizat

Pentru persoanele recrutate din interiorul companiei onboarding-ul va avea focus pe familiarizarea cu obiectivele poziției, iar aspectele referitoare la adaptarea la procesele din organizație sau la valorile acesteia nu vor mai necesita alocarea de resurse.

Astfel onboarding-ul va fi eficientizat și persoana recrutată cel mai probabil va obține rezultate într-un timp scurt.

 

Construirea unui mediu organizațional care oferă oportunități de dezvoltare

Promovarea oamenilor din cadrul companiei sau oferirea posibilității ca aceștia să aibă acces la oportunități de carieră variate sunt aspecte care vor contribui la un nivel de motivație optim al angajaților.

Acest lucru va contribui la crearea unui climat organizațional benefic pentru oameni încurajând dezvoltarea profesională a acestora.

 

Recrutarea unor persoane ale căror valori profesionale corespund celor promovate de companie

Uneori diferențele între valorile profesionale ale angajaților și cele promovate de companie pot conduce la un nivel de stabilitate redus al acestora.

Prin recrutarea internă te asiguri că noul membru al echipei rezonează cu valorile organizaționale și că este motivat de acestea.

 

Optimizarea retenției angajaților

Oferirea de noi oportunități de dezvoltare în cadrul companiei va îmbunătăți rata retenției angajaților, întrucât vor avea posibilitatea să gestioneze noi task-uri și să evolueze profesional, astfel că cel mai probabil vor fi motivați să rămână în organizație pe termen lung.

 

Recrutarea internă este o modalitate de luat în considerare în situațiile în care în cadrul companiei sunt persoane care pot fi potrivite pentru rolurile deschise și poate reprezenta o soluție foarte bună și în contextul în care pozițiile deschise sunt foarte nișate.

Pentru o strategie de recrutare eficientă, care să livreze rezultate, cea mai potrivită abordare este aceea de a desfășura atât procese de recrutare internă, cât și externă în funcție de specificul fiecărei poziții.