Procesul de consiliere în carieră se adresează persoanelor care au nevoie de claritate cu privire la traseul lor educațional sau profesional; aspect care le va ajută să ia deciziile cele mai potrivite și avantajoase pe termen lung.

Persoanele care apelează la acest tip de servicii fac parte din următoarele categorii: elevi, studenți, masteranzi sau persoane cu experiență profesională.

Consilierea în carieră implică un proces în cadrul căruia sunt setate obiectivele în plan educațional sau profesional și de asemenea, sunt identificate strategiile necesare atingerii acestora.

Implicit, în cadrul acestui proces este facilitată autocunoașterea din perspectiva educațională, respectiv profesională; vor fi identificate atât atuurile, cât și aspectele care necesită a fi îmbunătățite.

De exemplu, pentru un elev al cărui obiectiv este alegerea facultății potrivite care să-i ofere accesul la domeniul de activitate cel mai ofertant pentru el, vor fi identificate: abilitățile, interesele, valorile, tipul său de motivație, precum și acele trăsături de personalitate care impacteaza planul profesional.

Pe de altă parte, pentru un angajat care a constatat că stagnează din perspectiva profesională și care își propune obținerea unei poziții care să-i aducă un nivel mai mare de satisfacție, vor fi identificate atât blocajele care au condus la situația actuală, cât și resursele care îl vor ajută să-și atingă obiectivul.

Este important de precizat că deși, consilierea în carieră se adresează persoanlelor care au nevoie de suport în plan profesional sau educațional, uneori acestea sunt influențate de palierul personal.

De exemplu, o persoană care are o stimă de sine scăzută din cauza unor experiențe nefavorabile, poate avea diverse blocaje și în plan educațional/  profesional cauzate de acest lucru. Sau în cazul unui angajat care are probleme la locul de muncă și care în consecință poate deveni stresat și indisponibil emoțional, pot apărea situații dificile inclusiv în plan personal.

Astfel încât, este necesar că în cadrul procesului de consiliere în carieră să se obtină o imagine de ansamblu asupra contextului socio-profesional al respectivei persoane.

Planul de desfășurare al ședințelor de consiliere variază în funcție de obiectivele pe care fiecare persoană intenționează să le atingă, însă în general, este un proces de scurtă durată, cu o structura clară.

Este important să fie subliniat faptul că specialistul în consiliere în carieră nu oferă sfaturi sau indicații persoanelor cu care lucrează, ci folosește metode și tehnici care să le faciliteze acestora atingerea obiectivelor pe care și le-au setat.

Consilierii în carieră au formare în domeniul psihologiei, întrucât sunt o varietate de factori psihologici și de personalitate cu care se operează și de asemenea, este important să fie foarte bine conectați atât la mediul educațional, cât și la piață muncii.

De asemenea, este esențial ca persoanele care intenționează să apeleze la astfel de servicii să se asigure că furnizorul acestora ține seama în primul rând de etică deontologică în activitatea pe care o desfășoară.

Persoanele care apelează la servicii de consiliere în carieră, vor beneficia de următoarele avantaje:

  • Vor lua deciziile cele mai potrivite care le vor influența în sens pozitiv viitorul educațional/ profesional.
  • Vor fi entuziasmați și motivați în realizarea proiectelor pe care le vor desfășura.
  • Vor obține rezultatele pe care le aștepta și care le vor ajuta să evolueze și să-și atingă obiectivele.
  • Făcând ceea ce le place niveul de energie va fi ridicat și vor evita plafonarea în plan educațional sau profesional.
  • Vor afla cum să-și dezvolte și să-și valorifice aptitudinile deja existente, astfel dezvoltându-se atât personal, cât și profesional.
  • Vor avea o perspectiva clară asupra evoluției lor educaționale și profesionale.
  • Traseul lor profesional va fi în acord cu pregătirea educațională.
  • Își vor construi pas cu pas carieră pe care și-o doresc obținând beneficii materiale pe măsură.

Fiecare alegere pe care o facem în plan educațional sau profesional, are efecte asupra evoluției noastre, așa încât este important să luăm deciziile într-o manieră asumată și care să ne avantajeze pe termen lung.

Articol publicat și pe cariereonline.ro.