Evoluția profesională are pentru fiecare persoană alte valențe. Astfel încât, pentru a avansa în carieră este necesar în primul rând, să fie clarificate și setate obiectivele profesionale.

Totodată, pe lângă pasiune pentru domeniul de activitate, perseverență și muncă, un aspect foarte important este reprezentat de încrederea în sine și în forțele proprii.

Sunt situații în care deși se fac eforturi pentru a progresa apar blocaje în parcursul profesional, care au de multe ori la baza diverse frici.

Frica de eșec

Evoluția către un statut profesional superior aduce după sine un grad mai ridicat de responsabilitate.

Acest context poate fi asociat cu teamă de a nu face față noilor atribuții și implicit, va exista tendința de a abandona orice demers în această direcție.

Frica de schimbare

Frica de schimbare este una foarte des întâlnită. De multe ori, persoanele care experimentează această frică nu se cunosc suficient și nu sunt conștiente de faptul că independent de situație vor identifica soluțiile potrivite pentru a o gestiona într-un mod avantajos.

Frica de necunoscut

Teama de necunoscut este în strânsă legătură cu cea de schimbare.  Există tendința de a crede că situațiile cunoscute sau cele care pot fi anticipate sunt mult mai ușor de gestionat.

În realitate, lucrurile nu sunt aproape niciodată previzibile și cu atât mai puțin previzibil este modul în care vom reacționa la ele.

Confruntarea cu situațiile necunoscute este de fapt, ieșirea din zona de confort, care reprezintă singură modalitate prin care putem crește din punct de vedere profesional.

Teama de a risca

Orice schimbare presupune un anumit nivel de incertitudine, astfel că suntem puși în situația de a ne asuma riscuri.

Pentru a evita că această temere să fie una care să saboteze evoluția profesională, este util să ne imaginăm care ar fi cel mai “catastrofal” scenariu cu care riscăm să ne confruntăm și să identificăm care ar fi soluțiile la care am putea apela în acea situație.

În acest fel, devenim mai flexibili în gândire și conștientizăm că orice problema vine la pachet cu cel puțin o soluție.

Teama de a pierde

Sunt multe situații în care oamenii au tendința de a se agăța de ceea ce este sigur, deși sunt conștienți că situația lor actuală nu coincide cu ceea ce își doresc de fapt.

Pentru a experimenta lucruri noi care să contribuie la atingerea obiectivelor profesionale este necesar să existe disponibilitatea de a renunta la ceea ce nu mai este adecvat și util.

Toate aceste temeri sunt firești, important este să fie conștientizate și gestionate, astfel încât să nu se transforme în aspecte care să blocheze parcursul în carieră.

În timp, pe măsură ce aceste frici sunt depășite încrederea în sine este consolidată, ceea ce înseamnă că schimbările ulterioare vor fi din ce în ce mai ușor de gestionat.

 

Articol publicat și pe cariereonline.ro.